Domnilor spectatori, cu dragoste

Voiam de mult sa scriu despre asta, insa din diverse motive am tot amanat. Azi insa, voi vorbi in sfarsit despre respectul fata de cel care trece peste teama, peste emotii, peste (poate) tristetea din el si vine spre tine pentru a-ti alunga propriile tristeti, pentru a te face sa zambesti, sa simti, pentru a te ajuta sa uiti, o vreme, ca afara ploua si e frig. Pentru a te duce intr-o lume extraordinara, din care, daca el nu ar fi, tu nu ai putea sa faci parte. Nici macar nu ai sti ca exista.
In fata ta sta un om gol, transparent, care si-a scos sufletul si ti l-a pus in fata.
Nu ai sa stii niciodata ce sta in spatele celor cateva clipe in care tu te bucuri ca il vezi, ca il auzi.
Nu ai sa auzi niciodata despre orele lungi de studiu. Despre muschi care dor atat de tare incat nici cel mai profesionist masaj nu ii poate relaxa. Despre cuvintele rostite de milioane de ori pe milioane de tonuri, cu milioane de intonatii, in milioane de feluri, pentru a ajunge la tine curate, clare. Tie ti se pare amuzant sa spui "capra calca piatra piatra crapa-n patru". O spui o data, razi si treci mai departe. Incearca sa spui asta de cateva sute de ori, clar, limpede, tinand un creion intre dinti. Trebuie sa se auda exact fiecare litera, nu fornaituri impiedicate de elefant ragusit. Incearca sa o spui ca si cum intregul tau univers s-ar fi daramat si ai fi ramas singur pe lume. Si dupa aia incearca sa o spui din nou ca si cum ar fi cel mai bun banc. Si din nou ca si cum ai face cea mai calda si mai minunata declaratie de dragoste.
Nu ai sa stii niciodata despre orele lungi de incercari si erori, de frustrari, de spaime (daca nu o sa le placa?oare e bine asa, sau trebuie sa schimb? oare se aude bine? se vede bine? cum fac sa le dau tot ce am mai bun?).
Nu ai sa auzi vreodata povesti despre ziua aia cand in sala era atat de frig la repetitii incat a ajuns acasa cu temperatura mare de tot iar seara s-a urcat din nou pe scena pentru tine. In sala nu mai e frig, esti si tu acolo, pentru tine totul trebuie sa fie perfect.
Nu ai sa stii niciodata ca uneori greseste nu din neatentie, ci pur si simplu din oboseala. E treaz de la 6 dimineata, a repetat toata ziua. Acum e aici in fata ta. Nu stiai, asa-i? Credeai ca sa trezeste la 4 dupa amiaza, sta la o cafeluta amiabila cu prietenii si dupa aia se apuca sa se joace, ca un copil mare, cu fardurile, costumele, sunetele, instrumentele.
Nu ai sa stii niciodata ca iti radea tie, iti vorbea tie, iti canta tie, in timp ce sufletul lui era spart in mii de bucati pentru ca prin viata lui tocmai trecuse una din acele dureri care lasa in urma goluri adanci, de neacoperit.
Ai sa vezi ceva schimbat, e adevarat, insa ai sa crezi ca asa trebuie sa fie, ca face parte din scenariu.
Toti avem visuri, sperante, idealuri. El a ales sa ti le daruiasca tie. Lumea lui, in care traieste, respira, este o lume construita pentru tine.
Nu e singur. Alaturi de el, stau multi alti oameni si toti, absolut toti, au un singur scop: sa te faca pe tine, zeul, stapanul absolut, sa te simti in centrul universului.
Pentru zilele si noptile de munca despre care voi nu stiti nimic. Pentru incercarile de a da absolut totul in cateva minute. Pentru bucuriile si tristetile care ajung la voi imbracate frumos in haine de gala si colorate in asa fel incat sa nu va sperie. Pentru munca enorma care sta in spatele a ceea ce vedeti voi. Pentru ca tot ceea ce fac este din dragoste pentru voi, din dragoste pentru frumos, pentru o lume mai calda si mai senina. Pentru ca, fitosi sau nu, aroganti sau nu, genii sau mediocri, cu talent nativ sau cu talent muncit din greu, artistii, indiferent de forma de arta pe care o aleg, fac asta pentru ca pur si simplu nu stiu sa fie altceva decat zambetul din privirea voastra. Fac asta pentru ca asa au ales ei sa va dea o alta lume. O lume in care exista doar minuni. O lume a jocului, , a dragostei supreme si a durerii supreme, a duiosiei, a milei, a prieteniei. O lume nascuta, crescuta si intretinuta de artisti pentru voi.
Atunci cand vin in fata voastra, respectati acest lucru. Voi sunteti acolo pentru ca nu aveati ceva mai bun de facut poate. Ei insa, sunt acolo pentru ca va iubesc. Pentru ca nu exista fara voi. Pentru ca nu pot respira, nu pot trai daca nu va daruiesc si voua bucuria pe care o simt ei. Au si ei de ales, desigur. Ar putea sa nu vina. Ar putea sa stea acasa sa se uite la televizor, sa iasa in oras. Au si ei prieteni, familii, cei mai norocosi au chiar si o viata adevarata. Au ales totusi sa vina si sa va daruiasca o parte din frumusetea care salasluieste in sufletul lor.
Daca nu va place ce vedeti, ce auziti, domnilor spectatori, oriunde ati fi, in sala, in club, in cerc larg sau cerc restrans, in aer liber sau in fum de tigara, nu va obliga nimeni sa ramaneti. Partea frumoasa a acestei lumi este ca are o singura regula: nimeni nu e obligat sa stea in ea. Daca ati patruns insa pe usile magice, pasiti cu grija si mai ales cu respect pentru spiridusi.
Poate aveti treburi importante de discutat. Poate ati iesit in oras doar ca sa va vedeti cu prietenii si sa stati la o sueta. Poate nu aveti cum inchide telefoanele pentru ca exista vesti importante pe care le asteptati, insa zau ca le puteti tine macar pe silent si puteti iesi atunci cand sunteti apelati.
Nu se supara nimeni. Exista atatea sute de locuri in care puteti merge, mult mai potrivite discutiilor in gura mare, a chicotelilor interminabile si a fosnitului de ambalaje de bomboane.
Daca ati ajuns totusi in lumea vrajita a jocului, a cantecului, a dansului, lasati orice altceva afara. Nu ii jigniti doar pe fraierii aia care in loc sa stea in treaba lor acasa au venit sa se dea in spectacol in fata voastra, ci si pe fraierii ceilalti, care in loc sa stea in treaba lor acasa au venit pentru ca au mare nevoie de putina magie in viata lor. Daca nu ii respectati pe artisti, respectati macar pe cei veniti sa ii vada. Tineti cont de faptul ca artistul poate sa daruiasca si unui singur om. Daca un singur om este atent, pentru el se intampla toata magia si el merita respect.
Nu uitati, lumea voastra ar fi foarte gri si foarte trista fara culorile sufletelor de artist. Nu calcati peste ele.

Clauza de non-interventie

Avem de foarte multe ori tendinta sa ajutam fiintele din jur. Din prietenie, din mila, din dragoste, intindem o mana chiar si atunci cand nimeni nu o cere. Intr-adevar, este extraordinar sa ajuti. Te-ai intrebat insa vreodata daca nu cumva interventia ta a facut mai mult rau decat bine? Daca, independent de bunele tale ganduri, cat se poate de sincere, nu ai stricat si mai mult lucrurile?
Ajutorul inseamna responsabilitate. Trebuie sa fii absolut sigur ca ceea ce vei face este bine. Trebuie sa fii constient de faptul ca fiinta pe care te pregatesti sa o ajuti va deveni, o vreme sau definitiv, dependenta de tine. Chiar daca nici tu si nici ea nu va dati seama de asta. Atata timp cat esti cel care ajuta, devii persoana in jurul careia se invarte intreaga poveste. De tine depind succesul sau esecul. E foarte simplu sa spui "ajut". Ce te faci insa cand descoperi ca "ajut" inseamna ceva mai mult decat cuvinte si un gest mic facut din impuls? Cand afli ca eforturile pe care trebuie sa le depui pentru a ajuta efectiv sunt mult mai mari decat te asteptai tu sa fie? Esti pregatit pentru asta? Probabil nu si aici e partea in care incepi sa faci rau. Ai facut o fiinta sa aiba incredere in tine. I-ai promis ca o vei ajuta. Ai venit singur la ea oferindu-ti serviciile. Fiinta aia asteapta acum sa iti onorezi promisiunea. In mod sigur nu ai cerut prea multe detalii despre ce trebuie sa faci concret. Ai vazut problema si te-ai repezit sa intizi mana, pentru ca esti un om bun. Esti insa atat de bun ca sa mergi pana la capat? Jumatatile de masura nu isi au locul aici.
Cineva depinde de tine. Daca tu spui ca faci un lucru si descoperi ca de fapt nu il poti face, sau ti-a pierit cheful pentru ca momentul de entuziasm, mila, dragoste, prietenie, a trecut, ajutorul tau isi pierde orice valoare.
Desigur, nu vorbesc despre lucruri marunte, cum ar fi imprumutatul de bani sau mutatul mobilei, desi uneori chiar si asta poate fi cu dus si intors. Daca omul ala, pentru ca tu i-ai spus "hai ca te ajut eu", nu mai cauta si alte variante si tu il lasi balta pentru ca a aparut altceva sau pur si simplu pentru ca ai vorbit fara sa ai acoperire, ai facut un rau in loc sa faci un bine.
Parafrazandu-l pe Iorga si generalizand zicerea lui, nu poti striga cuiva "hei, te-ai ratacit", decat daca esti gata sa il duci inapoi pe cararea corecta si sa te asiguri ca ajunge cu bine la destinatie. Ori asta prespune ceva mai mult decat sa vorbesti. Presupune sa lasi la o parte drumul tau, o vreme.
Gandeste-te la asta data viitoare cand vrei sa intervii. Intentiile tale pot fi minunate, rezultatul insa se poate transforma intr-un dezastru daca nu iti asumi responsabilitatea de a face drumul pana la capat alaturi de cel pe care ai zis ca il ajuti. Daca nu ai certitudinea ca poti, atunci viata ti-a oferit clauza de non-interventie. Cea care spune ca uneori cel mai bun ajutor este sa nu faci pur si simplu nimic, pentru a nu risca sa faci mai mult rau.
Iar daca ai apucat sa te bagi, atunci ajuta pana la capat, chiar daca la un moment dat s-ar putea sa inceapa sa nu iti mai placa. A fost decizia ta.

Pierrot

Suntem o lume de masti. Vesele, triste, colorate, alb-negru, masti vechi, masti noi, traim printre masti. Purtam la randul nostru masti. Ne ascundem fata in spatele lor. Jonglam cu ele printre sentimente, printre ganduri, printre cuvinte. Ne-am obisnuit atat de mult cu ele, incat nici macar atunci cand balul se incheie nu le scoatem. Adormim cu mastile pe fata si ne trezim la fel. Avem sute de masti, adaptate fiecarei zile, fiecarei clipe, fiecarui om. Masti pentru azi, pentru ieri, pentru maine. Masti pentru anotimpuri. Pentru zilele saptamanii, pentru prieteni, pentru straini. Masti dincolo de care nici macar noi nu mai stim sa ne gasim.
Ne miram mereu ca ceilalti nu reusesc sa ne vada asa cum suntem. Vrem sa fim priviti in ochi, iar ochii din spatele mastii sunt greu de citit. Privirea se schimba. Se pierde printre panglicile si sclipirile de carnaval.
Suntem invizibili.
Ne e teama de vorbe. Mastile noastre nu au glas, doar flasnete care canta mereu aceeasi piesa ragusita si o repeta pana la epuizare. A noastra sau a celor care asculta.
Ne e teama de gesturi. Mastile nu au brate care se intind, palme care mangaie, degete care ating.
Daca intr-o zi cineva reuseste totusi sa patrunda dincolo de masca, ni se face si mai teama. Chiar daca mana care o da la o parte e blanda, ne agatam de masca noastra cat mai bine. Nu cumva sa fim descoperiti. Nu cumva  sa ajunga la adevaratul nostru chip.
Mastile nu simt, nu vad, nu asculta.
Oare de obosit, obosesc vreodata?
Mastile stiu sa iubeasca?

Hai-hui

Nu poti sa alergi pe cararile sufletului. Trebuie sa mergi pe ele cu pasi mici si inceti, furisati, sa nu te simta, sa nu stie ca esti acolo. Sunt ca niste poduri din panze de paianjen. Fragile. Se rup la orice boare de vant. Trecerea ta le poate distruge iremediabil.
Nu poti sa vezi orizontul pe cararile sufletului. Poti privi doar inapoi. Inainte totul e abur. Nu stii niciodata ce se ascunde dincolo de ceturi. Vai inflorite, stanci, cascade, poate fi orice acolo. Vreme frumoasa sau furtuni, caisi infloriti sau paturi inghetata de zapada, soare sau nori.
Nu poti sa ii spui sufletului ce sa faca, unde sa mearga, cum sa se poarte. Are viata lui, ritmul lui, face alegeri fara sa te intrebe daca esti sau nu de acord cu ele. Cateodata vin spre tine ecouri. Bucuria, tristetea, dragostea. ura, nemultumirea, sunt ecouri ale gandurilor sufletului. Deciziile au fost luate de mult. Calea a fost aleasa. La tine ajung doar efectele.
Sunt momente cand sufletul se poarta pur si simplu haotic si fara logica. Te trage de maneca, iti arata lucruri pe care nu ar trebui sa le vezi, iti propune aventuri in care toate conexiunile tale neuronale tipa sa nu intri. Fiecare parte din tine aprinde beculete rosii si striga "nu te duce acolo, e pericol, stai pe loc". Sufletul insa nu asculta. Te prinde de mana hotarat si te taraste dupa el. Tot ce poti face e sa speri ca de data asta aventura nu se va termina cu un dezastru. Incerci sa iti pastrezi echilibrul pe sforile subtiri intinse de suflet peste prapastii. Incerci sa te opresti, pentru ca in calea ta apar bolovani si usi incuiate si stii ca e momentul sa te intorci inapoi, in zona de confort.
Nu te poti intelege cu sufletul. Face ce vrea, cand vrea, cum vrea. Ai de ales intre a il urma si a inchide toate portile catre el, ca sa nu ii mai auzi chemarile. Daca il ascuti, te te poti trezi intr-o buna dimineata cu nevoia imperioasa si complet irationala de a lua in brate toti copacii, de a merge pe strada cantand, de a te urca in primul tren doar ca sa poti privi pe cineva in ochi. Te poti trezi ca ti-e dor de oameni pe care ieri nici macar nu ii cunosteai. Descoperi ca pur si simplu gandurile tale au fost invadate de altcineva.
Nu ai cum sa te asezi la o cafea cu sufletul si sa incerci sa ii explici ca nu are absolut nici un motiv sa se poarte asa, ca e nebunesc ce face, ca toate lucrurile frumoase pe care ti le arata in zare sunt doar fum, doar vis. Nu va intelege niciodata ca  degeaba se coloreaza in cele mai frumoase nuante ale lumii atata vreme cat dincolo de prapastie nu sta nicio mana intinsa spre el.
Nu ai cum sa ii spui sufletului "opreste-te, doar tu ai pornit la drum, nu te asteapta nimeni in partea cealalta, nu are cum sa te astepte".
Si-atunci, taci. Si privesti. Privesti cum sufletul tau, ca un copil incapatanat, merge inainte, convins ca e de ajuns sa isi doreasca, sa spere, sa viseze si minunea se va intampla.
Iar la capatul drumului, cand afla ca ai avut dreptate, ca nimeni nu era acolo, se opreste, isi strange visurile inapoi in rucsac si se ascunde la loc, iar tu ramai cu tristetea si dorul.
Nu poti sa opresti sufletul din drumul lui. Poti doar sa stai cuminte si sa te gandesti ca poate, cine stie, de data asta, aripile lui sunt atat de calde si de larg intinse spre soare, incat nu are cum sa nu ajunga acolo unde isi doreste. Poate de data asta sufletul tau inconstient, pornit hai-hui pe carari necunoscute, va intalni la jumatatea drumului celalalt suflet si vor pleca impreuna in cea mai frumoasa aventura a vietii.