Când nu mai eşti copil

Scrijelit  duminică, 15 mai 2011

Când eşti mic, cele mai mari probleme pe care le ai sunt ce vei primi cadou de ziua ta, dacă vei fi lăsat să mănânci prăjituri la micul dejun, dacă vei merge în vacanţă la bunici sau la mare. Eşti convins că adulţii fac mereu ce au chef, când au chef. Ca adult, nu mai există permanent pe lângă tine părinţi care să îţi spună mereu ce să faci, eşti liber să ieşi oriunde, să te întâlneşti cu oricine, să îţi cumperi ce vrei, să mergi în vacanţă unde vrei, să mănânci ce vrei, să dormi cât vrei. 
 
 Când creşti, descoperi că a fi adult înseamnă a avea responsabilităţi. Adulţii trebuie să fie în anumite locuri, să facă anumite lucruri, să câştige bani, să plătească facturi, să respecte anumite reguli. Cea mai înfricoşătoare parte a responsabilităţii este aceea în care faci o greşeală şi totul scapă de sub control. Când erai mic şi greşeai, cel mai rău lucru ce ţi se putea întâmpla era să fii pedepsit. Ca adult, o greşeală poate schimba viaţa ta, a altora, poate distruge într-o singură secundă tot ce ai clădit în ani de muncă. Nimeni nu îţi spune, atunci când eşti mic, faptul că un adult nu poate face chiar ce doreşte, când doreşte, cum doreşte. Nimeni nu îţi spune că vei avea de luat decizii mai grele decât dacă să te joci cu maşinuţele sau să ieşi afară cu bicicleta. Nimeni nu îţi spune că trebuie să înveţi să îţi asumi cuvintele rostite, acţiunile, chiar şi gândurile câteodată. E adevărat, nu mai eşti condiţionat de părinţi să faci diverse lucruri. Nu îţi mai spune nimeni "mănâncă, învaţă, trezeşte-te, spală-te pe dinţi, fă curat în cameră, nu ai voie să stai afară decât până la ora x, nu ai voie în club, etc, etc, etc." Descoperi însă că, dacă atunci când erai mic puteai să spui "nu am chef " fără că asta să îţi cauzeze prea multe probleme, acum nu o mai poţi face.
 
 Erai mic. Acum eşti adult. Nu ştii când s-a întâmplat asta şi nu ştii nici cum să opreşti procesul. Tot ce poţi face este ca, din când în când, să îţi reaminteşti cum e să fii copil. Asta este singura parte bună în a fi adult. Îţi poţi permite, câteodată, să faci ce vrei, când vrei, cum vrei. Trebuie doar să ştii să găseşti un echilibru, pentru că altfel totul o ia razna în jurul tău şi te vei trezi într-o zi că te-ai jucat mult prea mult de-a viaţa.
Este într-adevăr foarte bine să nu mai existe permanent pe lângă tine părinţi care să îţi spună ce să faci, atâta vreme cât eşti conştient de faptul că toate lucrurile au o limită şi că în 80% din timpul tău eşti obligat să ţii cont de responsabilităţile care vin la pachet cu independenţa.

2 comments:

Athos73 spunea...

Copilăria, dac-ar fi un peşte
Eu azi m-aş transforma-n pescar,
Un cerb de-ar fi, eu azi, orbeşte,
Prin codrii-aş rătăci hoinar.

Cuvânt de-ar fi copilăria,
Poet m-aş face-ntr-o clipită,
Ca pe o gâza-n insectar,
Aş prinde-o-n vers cu dor lipită.

Un lan de grâu de-ar fi eu, mâine,
Cu-o seceră aş treiera câmpia,
S-o iau acasă, s-o fac pâine...

Unde mi-e, timp, copilăria?

Lutyk spunea...

"Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând -
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?"

http://youtu.be/_KTZUUxoJNQ