quo vadis?

Am sa pasesc pe un teren minat si am sa indraznesc sa vorbesc despre credinta. Nenorocirea intamplata de curand la Materninatea Giulesti nu a iscat numai un val de ura indreptat asupra clasei politice si, partial, asupra personalului medical, ci si unul mult mai grav, cred eu si cu implicatii mult mai mari pentru un popor profund religios. Acest val de ura se indreapta catre BOR, care, invocand practicile si regulile stabilite de oameni, refuza serviciul spiritual complet si inmormantarea in conditii civilizate pentru puii de om care au avut cumplitul ghinion sa plece nebotezati. Daca in cazul maternitatilor lucrurile stau foarte clar, adica cel putin cateva luni de acum inainte mamicile vor alege in mod clar clinicile private, oricate eforturi financiare ar presupune aceasta alegere, in cazul Bisericii problema e, zic eu, mult mai spinoasa. De foarte mult timp preotii sunt pe acelasi loc in clasament cu politicienii in materie de numar de injuraturi. Si printre ei, ca si printre medici, asistente si infirmiere, exista oameni cu adevarat daruiti pentru calea pe care au ales-o. Din nefericire si unii si altii sunt aproape nestiuti, pentru ca, tot din nefericire, reprezinta un procent mult prea mic, iar noi stim doar sa blamam, nu am invatat niciodata sa spunem si "multumesc" atunci cand lucrurile sunt bine facute. Noi - oamenii, in general, nu noi - romanii. Cand totul este ok, ni se pare perfect normal sa fie asa si nu ridicam statui celor responsabili cu starea de normalitate. Cand lucrurile merg prost insa, imediat observam si aratam cu degetul. Iar in acest moment degetul este indreptat catre BOR. Si e un deget care, daca lucrurile mai continua cateva saptamani, poate schimba mentalitati, in detrimentul credintei. Pe forumuri, in presa, pe chat-uri, pe bloguri, in ultimele cateva zile am vazut un singur lucru: ura. Este aceeasi ura care acum 21 de ani a dat jos un regim. Azi, defularea nu se face in strada, ci pe internet. Iti versi of-ul, ascuns in spatele unui nickname si pana maine uiti. Asta se intampla de obicei. Acum insa, of-ul este ceva care tine de suflet si de increderea in cei care sunt, teoretic, pusi sa il vindece si, chiar daca patima se stinge in cateva ore, rana si intrebarile raman. Cum ii poti spune unei mame al carei copil in varsta de cateva zile a murit ars de viu (sa ii spunem pe nume, oricat de cumplit ar suna) ca Biserica, religia, singurele ei alinari in acest moment, ii interzic accesul la insusi medicamentul care ar putea sa ii mai usureze 0.0000000001 la suta din durere? Mai grav, cum convingi tu acea mama sa mai creada in ceva, dupa ce ii spui ca nu, pruncul ei nu poate avea parte de slujba religioasa completa si nu, nu poate fi inmormantat in rand cu toti crestinii, pentru ca nu a fost botezat, pentru ca nu a spalat pacatul originar. Cum ii explici tu acelei mame ca va trebui sa se duca sa isi planga puiul intr-un colt de cimitir, departe, ce va simti ea stiind ca pruncul ei a fost aruncat de preoti in locul in care sunt dusi sinucigasii si ereticii. Cum o ajuti pe acea mama sa isi pastreze credinta, dupa ce ca oricum in momentul asta prea putina i-a mai ramas in fata unei asemenea cumplite nedreptati ca cea a chinurilor si mortii infioratoare pe care Dumnezeu i le-a harazit unei fiinte venite pe lume de cateva zile si care nu depaseste cu mult dimensiunile unui pui de catel. In astfel de situatii, este oricum foarte greu sa iti mai pastrezi orice credita ai avea in orice. Este greu tocmai pentru ca, de 2000 de ani, oamenii au facut sa fie asa. Inainte de inventarea Bisericii Crestine, credinta era ceva ce tinea de fiecare suflet in parte. Nu credeai sau nu in functie de promisiunile Bisericii. Credeai pentru ca asa simteai. Primii crestini au crezut datorita extraordinarei puteri a unui om de a le aprinde in suflet o flacara aproape imposibil de stins. Ei si El au fost singurii si adevaratii crestini, asa cum bine spunea cineva pe unul din forumurile mai sus numite. Credinta se afla in suflet si se naste in tine, nu te nasti cu ea. Faptul ca de mici suntem invatati sa ne rugam, sa mergem la biserica, sa aprindem lumanari, sa facem tot felul de lucruri care tin de ritualul religios nu inseamna in mod necesar ca si credem. Facem pentru ca asa am fost invatati. Pentru ca cineva ne spune ca asa trebuie. Pentru ca asa face toata lumea si pentru ca ne este mai teama de ochii si de judecata celor din jur decat de fariseismul din suflet. Eu nu sunt, de pilda, un crestin practicant. Din punctul de vedere al unui preot, sunt o pacatoasa care nu calca prin biserica, nu a fost niciodata la spovedanie si impartasanie, nu merge la slujbe, trece pe langa biserica fara sa faca o cruce, nu spune rugaciuni in fiecare seara etc. Totusi, cred. Insa nu am nevoie sa merg in nici un lacas de cult ca sa simt asa. Mai degraba ma simt aproape de Cer cand calc prin iarba umeda de roua, cand imi plimb degetele prin nisipul de pe plaja, cand simt mirosul de brad si de stanca al muntelui. Nu am nevoie sa ma duc sa ii marturisesc unui preot dragostea mea, mai ales cand stiu ca acel preot poate nici macar nu simte cum si ce simt eu, pentru ca o haina nu ne imbraca si inima, oricat am vrea noi sa credem altfel. Pacatul nu este atunci cand nu respecti niste norme inventate de oameni, ci cand le aplici pentru ca asa trebuie, nu pentru ca asa simti cu adevarat.Nu e un pacat fata de divinitate, ci fata de propriul tau spirit, pe care il inveti sa minta. Sunt totusi si persoane care chiar cred, din tot sufletul, ca o slujba de inmormantare este importanta, ca locul in care trupul este pus este important. Daca intamplator printre mamele de la Giulesti se afla si unele care cred asa, atunci Biserica le-a pierdut si nu doar Biserica. Sufletul lor este mutilat pentru totdeauna. Asa cum ziceam, iti trebuie o forta fantastica sa mai poti crede si stiu asta pentru ca a existat un moment in viata mea cand daca as fi stiut unde sa Il gasesc, m-as fi dus pana la El sa Il iau de gat si sa Il intreb de ce atata durere si atata chin pentru un om care nu doar ca a fost personalizarea bunatatii si a dragostei intreaga lui viata, dar a mai fost si extrem de religios. De ce, daca trebuia neaparat sa Il cheme la El in acel moment , nu L-a lasat sa plece fara atata suferinta. Intr-o asemenea situatie, credinta ta ramane vie doar daca intr-adevar crezi, cu tot sufletul, cu toata forta fiintei tale. Daca nu esti foarte sigur si crezi doar pentru ca asa ai fost invatat de mic ca este bine, bruma ta de credinta ta se naruie definitiv. Si intreb si eu ca prostul, parca biserica era cea care ne indemna sa ne intoarcem spre credinta si spre iubirea fata de Dumnezeu si Fiul Lui, nu?. Pai cum vine asta, imi spui sa cred, imi spui ca e bun si drept si iarta si primeste si alea alea si dupa aia vii si zici "ne ne ne, stai asa, ca vorbeam de cei care sunt botezati si crestini practicanti, nu de copilul tau. Ala nu e crestin, ca nu am apucat sa il botez, ia-l matale si du-l uite colo langa gardul cimitirului si daca am chef poate vin sa ii citesc o rugaciune peste sicriu" - daca am chef traducandu-se aici prin: "daca scoti destui bani din buzunar, e posibil chiar sa ii fac slujba completa". Asta este dragoste crestina? Asa intareste BOR credinta? Nu. Astia nu sunt oameni care cred. Asta nu este credinta. Sau o fi, dar nu aia pe care o propovaduiesc ei. Desi nu sunt tocmai de acord cu asta (din motive pe care poate am sa le expun alta data) accept faptul ca un sinucigas nu are dreptul la slujba religioasa si la inmormantare in rand cu restul lumii. Nici cu asta nu sunt tocmai de acord pentru ca este o contrazicere a esentei crestinismului, adica dragostea si intelegerea fata de pacatosul care vine spre tine in cautare de sprijin spiritual, insa pot accepta si faptul ca un om de o alta religie decat cea crestin ortodoxa nu are dreptul sa ceara ajutor moral de la BOR, de nici un fel. Nu pot fi insa de acord cu refuzul de a acorda acest ajutor unor oameni carora nu numai ca doar atat le-a mai ramas, sufleteste vorbind, dar ai caror morti nici macar nu au vreo vina ca nu sunt botezati si nu numai atat, au avut parte si de o moarte nedreapta, oribila. Stiu "preacuviosii" oare ca in acelasi fel au murit si multi crestini in circurile lui Nero si au fost mai apoi martirizati desi, surpriza, nu trecusera prin ritualul botezului? Au auzit "preasfintii" de pruncii ucisi de Irod, care zau ca nu fusesera botezati, nu de alta dar inca nu se discuta despre asta la ora aia si totusi au fost martirizati si considerati crestini? Prin ce sunt mai putin crestini cei 5 micuti de la Giulesti? Prin faptul ca familiile lor inca nu au cotizat la biserica pentru botez? Halal indemn la credinta. Nu. Credinta este in suflet. Iar un suflet care poate refuza unei mame al carei copil a murit o practica in care ea poate chiar crede nu este un suflet credincios si nu se poate numi crestin. Este doar un om care indeplineste niste ritualuri scrise de alti oameni. Credinta sigur nu o gasesti facand ceva anume. Ea exista sau nu in tine pentru ca ceva sau cineva ti-a sadit in suflet flacara. Este mai aproape de credinta un om care nu crede in Biserica, dar in fiecare zi ajuta un batran, un copil sau un caine vagabond. Credinta inseamna dragoste, iertare, intelegere, sprijin, caldura sufleteasca, bunatate, dezinteres pentru rasplata, mila. Ai dreptate, prietene necunoscut: a existat un singur crestin in adevaratul sens al cuvantului si ala a murit de aproximativ 2000 de ani. Ce avem acum, nu se poate numi crestinism si nu indeamna deloc la credinta, ci la respingere a tot ce este legat de acest cuvant. Si, am zis deja, mai mult rau face sufletului, pentru ca il invata ura in loc sa ii aduca dragostea.

Later edit:
Cautand pe internet informatii legate de ce spune practica ortodoxa pe aceasta tema, iata ce am gasit legat de ritualul botezului:
In primul rand, chiar biserica zice ca pruncul se boteaza abia dupa cel putin 8 zile de la nastere. O sa caut explicatia, nu stiu de ce banuiesc ca are mai multa legatura cu medicina decat cu religia, ca de altfel multe din practicile religioase impuse oamenilor de-a lungul secolelor si nu doar la crestini (vezi circumcizia).
In al doilea rand bag de seama ca si preotii sunt de comdamnat si inca rau de tot. Nu prea si-au facut meseria:
"Ce trebuie fãcut dacã nu este preot în apropiere si copilul este amenintat sã moarã nebotezat?
În aceste cazuri, cînd copilul este amenintat sã moarã dupã nastere, acasã sau la spital, asistentele sau moasele trebuie instruite de preot sã aibã oricând la îndemânã aghiasmã, la nevoie apã obisnuitã, si lumânare. Apoi, dupã ce pun numele pruncului, îl boteazã ele, turnând aghiasmã în formã de cruce peste prunc si zicând cuvintele: Se boteazã robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatãlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Dacã moare pruncul, el este botezat si se mântuieste sufletul lui. Iar dacã nu moare, cele ce l-au botezat trebuie sã spunã rudelor sau preotului cã a fost botezat de ele, iar preotul îi face toatã slujba Botezului, fãrã a-l mai afunda în apã în numele Prea Sfintei Treimi, cãci Botezul nu se mai repetã."
Avand in vedere ca erau nascuti prematur sau aveau probleme de sanatate, clar se lua in calcul si posibilitatea ca micutii sa moara dupa nastere inainte sa treaca cele 8 zile regulamentare stabilite de biserica. Oare de ce sunt absolut convinsa ca daca intreb un mamos, sau o asistenta, sau o infirmiera, sau chiar si o mama cand a venit la ei un preot sa le spuna chestia asta, se vor uita la mine ca la OZN-uri? Iata cum ne intoarcem de unde am plecat. Daca atat de credinciosii, iubitorii si minunatii preoti membri ai BOR si-ar fi facut datoria, nu s-ar fi ajuns la atare situatie. Unde este credinta preotilor, daca pana si propriile indatoriri si reguli si le ignora?

mama de inger

*dedicat mamelor de ingeri si tuturor ingerilor mici

L-ai visat si ti l-ai dorit. Ai cladit, bucata cu bucata, lumea aceea mica si perfecta pentru el. Intr-o zi, ai aflat ca visul este pe care sa devina realitate. Te-ai bucurat si ai tinuat cateva ore sau zile in suflet minunea, numai pentru tine, numai a ta, calda si frumoasa. Zi de zi, dupa aceea, cei din jur au putut vedea cum radiezi lumina aceea unica pe care o poate naste un singur lucru care ni se intampla in aceasta viata. Timp de aproape doua sute de zile ai asteptat si ai simtit cum creste in tine, cum devine din ce in ce mai prezent si mai aproape. I-ai simtit fiecare bataie a inimii, fiecare tresarire, fiecare dorinta sau nemultumire. Ai facut planuri, ai cumparat hainute care ii sunt mici pana si papusii, ai umplut o camera intreaga cu jucarii, ti-ai facut griji, te-ai temut, l-ai "vazut" pornind cu pasi din ce in ce mai fermi pe acelasi drum pe care si tu ai mers candva si care, in final, te-a dus pana la el. A venit clipa cand ti-a dat primul semn ca este pregatit sa faceti cunostinta. Poate putin cam devreme, dupa standardele umane, dar hei, el vrea sa te vada acum, nu mai are rabdare si este mult prea mic sa stie ca ar fi trebuit sa mai ramana putin acolo unde tu il poti apara si unde depinde numai si numai de tine. Din acea clipa, viata ta si viata lui le-ai pus in mainile unor oameni care au ales sa te ajute pe tine sa il daruiesti lumii si pe el sa mai stea putin protejat, pana prinde puteri. Poate nici nu ai apucat sa il vezi prea bine, poate a sosit doar de cateva ore si a fost dus repede-repede acolo unde nimic nu ii poate face rau si unde niste maini nu atat de iubitoare ca ale tale, insa pregatite, sunt gata sa il primeasca si sa il ingrijeasca pana cand tu te vei trezi. Esti obosita, fericita, stii ca e acolo, in siguranta si ca maine il vei putea atinge. Ai asteptat 270 de zile si iata, mica ta minune este aici. Pentru prima oara in viata ai simtit dragostea, dragostea adevarata, pura, neconditionata.
Esti, cu adevarat fericita.

Pana in secunda in care totul se sfarseste, brusc, nedrept, neasteptat. Nu vei intelege niciodata de ce. Nu vei sti niciodata cum si cine. Probabil nici macar nu te mai intereseaza. Nu poti sa te misti, nu poti sa plangi, nu poti sa iti urli durerea cumplita, nu poti sa te duci sa le ceri socoteala celor in palmele carora ai pus viata puiului tau. Nu exista cuvinte care sa te aline.
Va trebui, de azi inainte, sa traiesti cu acest gand: esti mama de inger.
Ai avut incredere in oameni si ei ti l-au luat. O clipa de neatentie, atat. O ora sau cateva minute in care mica ta minune, pe care tu o credeai aparata si ingrijita, a ramas singura.
Nu plange. Esti mama de inger. Este undeva acolo si te priveste si stie cat de mult il iubesti.
Gandul meu ingenuncheaza inaintea mainilor si sufletului tau si iti cere iertare in numele oamenilor.

portia de (in)cultura

Insiruirea de mai jos nu imi apartine. Am copiat-o ca atare de pe planeta www si a fost scrisa de un comentator al unui anume blog public. Pe mine m-a facut sa zambesc, sper sa aiba acelasi efect si in cazul vostru.

"Ce ne învaţă filmele americane? Iată o listă oficială cu informaţii de “cultură generală” pe care un cinefil înrăit le asimilează automat:

1.Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.

2.Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.

3.Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.

4.Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre invadatoare.

5.Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.

6.Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara penumbra.

7.Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.

8.Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.

9.Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.

10.Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea.

11.Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.

12.Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.

13.O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.

14.Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia iubitei care te asteapta acasa.

15.Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.

16.Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.

17.Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.

18.Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.

19.Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi – dar numai in cele mai transparente desuuri – sa vada ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.

20.Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune intotdeauna: “Introdu parola”.

21.Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.

22.Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.

23.Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.

24.Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.

25.In timpul tuturor investigatiilor politiei, detectivii viziteaza obligatoriu, cel putin o data, un club de stiptease.

26.Toate numerele de telefon din America incep cu 555.

27.Majoritatea cainilor sunt nemuritori.

28.Daca esti urmarit prin oras, poti sa te ascunzi intr-o parada de ziua Sfantului Patrick indiferent de anotimpul in care se petrece actiunea.

29.Sistemul de ventilatie al unei cladiri este locul perfect in care sa te ascunzi. Nimeni, nici o data, nu se va gandi sa caute in locul in care poti sa te deplasezi dintr-o parte a cladirii in cealalta fara nici o greutate.

30.Cand platesti un taxi, nu te uita la portofel. Apuca o bancnota la intamplare si sigur va fi suma exacta ce trebuie achitata.

31.Orice rasa extraterestra poate sa lase insarcinata o pamanteanca.

32.Bucatariile nu sunt echipate cu intrerupatoare. Cand folosesti o bucatarie noaptea, trebuie sa lasi frigiderul deschis pentru a avea lumina in incapere.

33.Un singur bat de chibrit aprins, este suficient pentru a ilumina o camera de marimea unui stadion.

34.Toti oamenii din vechime, indiferent de epoca, au dinti perfecti.

35.Cu toate ca in secolul XX este posibil sa tragi cu o arma intr-un obiect aflat in afara razei vizuale, oamenii secolului XXIII vor pierde aceasta abilitate.

36.Nu este necesar sa saluti atunci cand incepi sau termini o convorbire telefonica.

37.Cand sunt singuri, toti strainii prefera sa vorbeasca in engleza unul cu celalalt.

38.Orice incuietoare poate fi deschisa cu o carte de credit sau o agrafa in cateva secunde. Exceptie fac cazurile cand dincolo de usa este un copil amenintat de un incediu.

39.Toate buletinele de stiri contin materiale care te afecteaza direct si sunt difuzate in momentul in care tu deschizi televizorul.

40.Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.

semnat: Habarnam"

castele de nisip

Sunt cuvinte care schimba iremediabil sufletul. Il desfac in bucati si il imprastie in toate zarile si nu intotdeauna puzzle-ul mai poate fi refacut. E ca atunci cand cladesti un castel din nisip si valurile vin mereu peste el. Tu il refaci si vine inca un val, si inca unul, vine si o furtuna, si intr-o zi descoperi ca esti prea obosit, prea plictisit, prea nesigur ca mai are vreun rost sa incerci. In fiecare zi cineva ti-a spus ca nu va sta niciodata in picioare si ca mereu va fi un val care iti va distruge visul, ca nu esti un constructor destul de bun ca sa te poti lupta cu marea, ca nu poti, nu stii, nu ai cum sa ridici un castel de nisip. Ai auzit atat de des asta, incat ai ajuns sa o crezi. Si o crezi cu atat mai adanc cand cuvintele vin de undeva unde, altadata, existau doar "poti", "stii", "esti destul de bun", "am incredere in tine ca vei reusi". Undeva, pe drumul dintre ieri si maine, in fata fiecarei fraze s-a asezat un "nu". E ca un zid care te opreste de fiecare data cand vrei sa o iei de la capat. Nu intelegi cum a aparut peste noapte si mai ales nu intelegi de ce. Candva, ti s-a spus ca esti tot ceea ce acum ti se spune ca nu esti. Ai vrut sa construiesti un castel si descoperi ca in locul lui cineva se straduieste sa ridice un zid intre tine si tine. Acela este momentul cand sufletul tau se destrama. Cand te intrebi daca felul in care esti tu este in concordanta cu ceea ce vor ceilalti sa vada in tine. Cum esti, de fapt? Ieri, ti s-a spus ca esti extraordinar. Azi, ti se spune ca esti nimic. E un intreg proces a carui unica finalitate este descompunerea ta in bucati care nu se vor mai lipi niciodata la loc. Constient sau nu, cineva iti darama lumea. Iar tu stai neputincios si privesti. Nu pentru ca nu ai avea ce face, ci pur si simplu pentru ca nu crezi ca mai poti face ceva. Ti s-a spus de prea multe ori ca nu poti. Si te intrebi daca nu cumva trebuia sa fii asa cum sunt toti ceialti oameni. Cand spui ceea ce simti, ce gandesti, ce vrei, cand iti arati chipul asa cum este el, se organizeaza intalniri pentru remedierea problemei. Si atunci, decizi sa nu mai arati lumii decat fete zambitoare si curcubee. Pentru curcubee nu organizeaza nimeni intalniri. Nu mai conteaza ca tu ai vrut sa fii constructor de castele de nisip care sa nu poata fi daramate de nici un val. Cineva vrea sa fii nimic. Iar tu, pentru ca nu mai ai un suflet intreg, care sa te ajute sa crezi in tine, te sprijini de zid si renunti sa mai faci ceva. Candva l-ai fi daramat. Atunci cand cineva credea ca poti sa il darami. Azi, esti mult prea obosit si mult prea singur.

dor de fluturi

S-au ratacit undeva, printre prea multe ganduri, prea multe tristeti, prea multe secunde de tacere. Erau albastri, si roz, si verzi, si albi si dansau in suflet cu aripi mari deschise spre visuri. Pluteau pe langa diminetile cu zambete si noptile cu umbre calde, aduceau parfum de vara cu cirese si toamna cu lumina de ceara. Se roteau printre cantece, printre cuvinte, printre intrebari si uimiri. Si, intr-o zi, nu au mai fost. I-am cautat in toate cotloanele inimii si am gasit doar praful fin lasat de trecerea lor. Mi-e tare dor de fluturi. Da-mi-i inapoi...