orasul de la granita

- dedicat tuturor celor care au curajul sa munceasca -

Motto: "- Hai mai baiete la mine sa lucri la pamant, lasa slujba la oras, ca iti dau cu 30-40% mai mult ca aia, acolo ce iei, salariul minim pe economie. - Pai la matale trebuie sa muncesc de banii astia, acolo stau degeaba!!!" - Discutie reala, dintr-un sat real, intre oameni reali, care traiesc intr-o Romanie ireala

Este(sic!) o data ca niciodata un oras mic, la granita dintre Statele Unite si Mexic. In el traiesc, oficial, 1.2 milioane de oameni si neoficial peste 2 milioane. Desi nu este nici mare si nici bogat, la portile lui ajung zilnic zeci de persoane, venite din satele sarace ale tarii. Sosesc in cautare de lucru sau atrase de magia granitei cu "taramul fagaduintei", in speranta ca vor reusi sa isi trimita macar copii "dincolo", sa invete, sa reuseasca sa faca ceea ce parintii lor nu au putut. Nici in orasul despre care e vorba in poveste nu sunt multe locuri de munca si in 90% din cazuri preferintele angajatorilor se indreapta spre femei. Linistite, rabdatoare, traind mereu cu spaima ca nu vor avea ce le pune copiilor seara pe masa, multe din ele avand sotii/fratii/verii/tatii morti, fugiti sau dati disparuti, unii inchisi, femeile sunt cel mai usor de exploatat si de santajat. Cele care nu au norocul sa se angajeze ca servitoare, bucatarese sau bone la familiile bogate, cele care nu aleg calea mai spinoasa dar mult mai usoara a cluburilor de noapte si a strazii, cele care nu prefera sa serveasca in baruri clienti beti care le ciupesc de fund, merg sa lucreze in fabrica. In schimburi de cate 12 ore zilnic, asambleaza monitoare si pentru asta primesc intre 5 si 6 dolari/zi. Adica maxim 180$/luna. Din banii astia, reusesc sa se imbrace, sa isi hraneasca pruncii, sa intretina de multe ori si surorile/fratii mai mici. Traiesc in cartiere mizere, in case construite la repezeala din cateva scanduri. Pentru apa, trebuie sa stea in fiecare zi la coada la pompa, pentru lumina in casa, au de ales intre lumanari si felinar. Cateodata un barbat mai curajos urca pe stalpii care ofera doar celor bogati curent electric si incearca sa branseze cateva fire, de cele mai multe ori insa singurul rezultat obtinut este un incendiu care distruge si putinele lucruri pe care oamenii le au. Un incendiu care nu poate fi stins, pentru ca, desi exista pompieri, nu exista cisterne, furtunuri si mai ales nu exista destula apa. Pe langa toatea astea, in jurul anului 1993 in micutul orasel de granita a inceput un cosmar care nu s-a incheiat nici astazi. In fiecare noapte, de pe strazile lui dispar femei. Nu prostituate, ci muncitoarele care se intorc noaptea tarziu sau in zori de zi de la fabrica. Majoritatea au fost gasite in desert, torturate, mutilate, violate si ucise, modul de operare fiind, in 70% din cazuri, identic. S-au facut arestari, s-au inceput anchete, insa fara rezultat palpabil. Mai mult, pentru a nu alunga afacerile mari din zona sau pentru a acoperi persoane cu "rang", autoritatile au preferat sa nege existenta unui criminal in serie, recurgand chiar la amenintari la adresa jurnalistilor sau politistilor care incercau sa elucideze cazul. Au existat teorii ale conspiratiei, s-a dat vina pe gastile locale de traficanti de droguri, pe secte sataniste, ba chiar una din legendele urbane spune ca este vorba despre El Diablo (Diavolul) care rapeste si ucide femei. Oficial, numarul victimelor este de aproape 400. Oamenii spun insa ca e posibil sa existe mai mult de 5000 de trupuri ingropate in desert. Investigatiile s-au oprit definitiv in anul 2006, autoritatile spunand ca nu a fost incalcata nici o lege.

Azi, in anul 2010, orasul traieste la fel. Oamenii sunt la fel de saraci. Amenintarea continua sa planeze asupra tinerelor de 15-22 de ani care nu stiu, cand pleaca noaptea din fabrica, daca vor mai ajunge sau nu acasa. Banii castigati sunt putini si la fel de putini sunt si cei care reusesc, legal sau fugind, sa ajunga in America. Cu toate acestea, in acel oras nu sunt greve. Nu exista ajutoare sociale. Oamenii muncesc, chiar si in acele conditii, pentru ca stiu ca 180$ inseamna oricum mult mai mult decat nimic si ca trebuie sa fie multumiti ca au si acel loc de munca. E mai mult decat daca ar fi ramas in satele lor sarace, unde nici macar pamantul nu ar fi putut sa il lucreze, pentru ca fara bani de taxe statul ti-l ia, iar bani de taxe castigi doar daca ai plantatii, nu 3 acri.

Cand am aflat povestea "orasului de la granita", Juarez, m-am simtit foarte mica...si foarte bogata. Ca Juarez mai sunt probabil sute de orasele in intreaga lume si milioane de oameni care seara spun o rugaciune pentru ca sunt sanatosi, pentru ca traiesc, pentru ca nu si-au pierdut locul de munca, oricat de mizer ar fi el si pentru ca reusesc sa aduca acasa si acei 180$/luna. In mod sigur nu sunt fericiti si la fel de sigur este ca nimeni nu isi doreste sa fie in locul lor. Pentru acei oameni nu exista zile libere, sarbatori legale, zile de concediu, nu exista decat spaima ca intr-o zi ar putea sa piarda si putinii bani pe care ii castiga muncind 12 ore pe zi, in picioare, in caldura, fara pauza de masa. Probabil si pentru ei ar fi fost mult mai usor sa ramana acasa si sa ceara un ajutor de la stat.

Cei care azi stati acasa pentru ca aveti zi libera de la "alesii bobolului" (zi libera pentru...?) ganditi-va ca undeva, intr-o fabrica din Juarez, o copila de 16 ani munceste mult mai multe ore decat voi pentru 180$/pe luna si o face pentru ca e constienta ca nu are de ales, nu pentru ca asa isi doreste sa traiasca.

P.S.Sunt convinsa ca exista in Mexic, ca si la noi, ca peste tot in lume (poate chiar mai mult decat oriunde altundeva in lume) si lenesi, si fiinte care aleg ajutorul social, care aleg sa cerseasca, sa fure, sa ucida, sa vanda droguri, sa stea degeaba. Povestea mea nu este insa despre ei, ci despre oamenii care muncesc. Oameni ca voi(?).

la geamul ei

La multi ani, Irina. Sa fii mereu buna, frumoasa si curajoasa.

Ea e frumoasa,la geamul ei toti fluturii de opresc
sa o priveasca si aripi cresc
din ochii ei cu stele lumina curge peste gandul tau,
ea e frumoasa.

Ea te iubeste, dar tu nu vrei, nu stii s-asculti
cum iti sopteste cu glas de ploaie, nu vrei s-auzi
cum curge spre tine cu toamna si iti aduce
darul frunzelor ce ard,
ea te iubeste.

Iti daruie luna si floarea de dor a inimii ei,
alunga furtuna cu palme de iarba peste zapezi de miei
iti e aripa si frunza plecata pe sufletul tau,
ea te iubeste,
chiar de-o alungi va fi aici mereu.

viata e frumoasa

Nu credeti? Sigur este. E foarte frumoasa. Trebuie doar sa ne oprim noi putin din toate lamentarile zilnice si sa o privim. Nu e neaparat nevoie sa se intample o nenorocire ca sa aflam ca in realitate toate problemele noastre sunt false si ca zambetul, dragostea, prietenia, intelegerea sunt singurele lucruri pentru care ar trebui sa ne facem griji ca le avem sau nu. Orice altceva se rezolva. Orice poate fi reconstruit, refacut, luat de la capat. E nevoie doar de curaj si vointa. Nimic insa nu functioneaza pe lumea asta fara dragoste si incredere. Nici macar noi.

.... you romania

 "- Ce faci? - Muncesc. -Uhhh, naspa."
" - Ce faci, unde esti? - La birou. - Nasol.Si cat mai ai pana scapi?"

As zice ca naspa si nasol ar fi daca nu as fi la birou si daca nu as avea ce sa muncesc, insa fiecare cu parerile lui.


"-Ti-am zis buna ziua si nu ai raspuns.
 - Scuze, munceam.
 - Mai lasa si tu munca aia, stii tu, munca e izvor de sanatate de aceea e mai bine sa o lasam bolnavilor.
 - La fel zici si la tine la servici?
- A nu, ca eu nu sunt la munca.
- Pai?
- Mi-am luat liber, stau acasa, ce dracu sa fac la servici,m-am plictisit de aia.
- Daca nu iti mai place de ce nu cauti altceva?
- De ce sa caut?Lasa ca-i bine asa, iau salariu si stau acasa."

peste o saptamana:

"- E nasol, ne dau astia afara.
- Lasa ca si asa nu iti placea acolo, nu ai zis tu ca mai bine stai acasa?
- Pai da, da' una e sa stau acasa ca mi-am luat liber si alta e sa nu am servici.
- Atunci cauta altceva, invata ceva nou.
- De ce sa caut?Ce-am inebunit, nu ma apuc acuma sa invat alte alea.
- Atunci...stai acasa."

peste inca vreo cateva saptamani:

"- Ce faci?
- Injur.
- De ce?
- Mi-au dat astia numai jumate de salariu.
- ?
- Ca mi-am luat liber zilele alea.
- Si nu au dreptate?Aveai acuma concediul?
- Nu, ala e mai incolo, la vara.
-...."

Discutiile astea le am aproape zilnic, intr-o forma sau alta, cu oameni din jurul meu. Nu ma mai intreb de mult de ce toate merg prost in tara asta. Raspunsul se afla mai sus. Scoala "sucks", munca "sucks", seful "sucks", colegii "sucks", in general orice "sucks" daca presupune mai mult decat mutat de pe un fotoliu pe altul acasa, chestie pentru care eventual iei si salariu. Am revazut zilele trecute un film facut imediat dupa '89, "Patul Conjugal". Atunci, m-a amuzat si mi-am zis ca e totusi mult prea sf, nu suntem chiar asa si oricum avem tot timpul sa evoluam. Acum insa, mi s-a pus un nod in gat si mi-a venit sa injur birjareste. Suntem exact asa si absolut nimic nu s-a schimbat in 20 de ani. Nici mentalitatea, nici felul in care intelegem sa traim.Si nici nu se va schimba vreodata atata timp cat unii muncesc cate 10-12 ore pe zi ca sa ia un salariu si altii isi petrec vremea in strada, pentru ca salariul oricum il primesc, muncesc pentru ei altii. Prin natura meseriei, uneori mai iau legatura si cu angajati la companii de stat. Acum ceva vreme, trebuia sa ajut o doamna functionara sa isi rezolve o problema tehnica. Pentru ca era insa foarte prinsa cu multi clienti la ghiseu, m-a rugat sa revin putin mai tarziu. Am considerat ca daca o sun cu 10 minute inainte de incheierea programului (ei), va avea timp. Nu a avut. Ba a fost chiar foarte indignata ca vreau sa o pun sa mai stea  in plus, interventia dura aproximativ 20-30 de minute. Alea 20 de minute insemnau pentru ea ca a doua zi ar fi putut sa isi reduca mult din volumul de munca, sa urgenteze operatiunile facute si sa ii fie mai simplu la inchiderea de tura. A preferat sa nu mai foloseasca vreo luna device-ul si sa tina oamenii la coada jumatate de ora in loc sa le rezolve problema in 3-5 minute, decat sa stea putin peste program. Mai mult, pentru ca ea era grabita sa "rupa usa" la ora 17:00, o echipa de service a trebuit sa mearga acolo (bani+timp) ca sa repare ceva ce putea fi reparat si telefonic. Nu i-am mai spus ca noi, cei din spatele "masinutei" ei de incasat facturi, stam cateva ore peste program ca sa o facem sa functioneze si nu ne mai suparam. Azi probabil este si ea undeva in strada, indignata ca i se va taia o parte din  salariu. Daca m-ar intreba cineva pe mine, as propune sa i-l taie de tot si sa nu o mai chinuie zilnic pe biata femeie sa vina 6 ore la munca (din care una jumate pauza de masa) cand are atat de multe lucruri urgente de facut acasa. But that's only me.

"...si el construi o casa-ntr-o dunga..."

Motto:

"There was a crooked man and he walked a crooked mile,
He found a crooked sixpence upon a crooked stile.
He bought a crooked cat, which caught a crooked mouse.
And they all lived together in a little crooked house."

Un tesseract este un cub in 4 dimensiuni, sau un hiper-cub. De aratat arata cam asa:

La prima vedere, avem doua cuburi, unul mare si unul mic, cel mic inclus in cel mare si legat de acesta. In realitate insa, este departe de a fi real. Nu sunt 2, ci 8 cuburi. Practic, fiecare cub este "impaturit" in jurul fiecarei muchii a celui de langa el. Rezultatul in 3 dimensiuni este acesta:

Iar un tesseract desfasurat arata cam asa:

           

E cam greu sa vi-l imaginati "impaturit", asa-i? Acum insa inchipuiti-va o casa construita asa, in forma unui tesseract desfasurat si mai inchipuiti-va ca respectiva casa pastreaza proprietatile teseractului, in principal pe cea de a exista ca obiect quadri-dimensional. O casa in 4 dimensiuni. O casa in care daca, sa zicem, cubul din mijloc (cel care nu se vede in imaginea desfasurata) este sufrageria, iar cel de la est bucataria si tu vrei sa treci din unul in celalalt, este posibil sa descoperi ca ai ajuns pe "acoperis" sau la parter. Te poti trezi ca privesti pe fereastra bucatariei si vezi 3 camere insirate una dupa alta, desi tu stii ca e doar una, iar in cea mai indepartata camera te vezi pe tine, din spate, privind pe fereastra bucatariei spre cele trei camere  insirate una dupa...O casa in care legile celor 3 dimensiuni in care traim inceteaza sa se mai aplice si in care poti ajunge exact acolo unde doresti sa ajungi doar daca mergi pe "muchiile" cuburilor, pe "colturi". Adica intr-o dunga. Adica (si astfel ajung la tema "eseului" meu, pana acum doar am parafrazat o povestire SF scrisa de Heinlein) asemeni tarii in care traim. 

Ma uit in jur si nu vad deloc ceea ce ar trebui sa vad, sau ceea ce cred ca vad. 

Vad de pilda o domnisorica botoxata si siliconata si in gaura...posteriorului, care poseda pictoriale nud in Playboy si care a dansat la bara in Japonia, care s-a castigat reputatia de muiere isterica dupa ce si-a batut si muscat barbatul in plina strada, care vorbeste cu "frumu", "dimi", "cioco", "ubi", ale carei fraze sunt cam asa: "Ce panto frumu ai, dragu, trebuie sa ma duc si eu la maga sa imi iau" si care printre altele poceste biata gramatica a limbii romane cum nici strabunica mea cu 2 clase primare satesti nu o pocea.

 (De fapt daca stau bine sa ma gandesc ea nu o pocea deloc, vorbea asa cum invatase de la parintii ei, care invatasera de la parintii lor,care...asta e un alt paradox, taranul roman de 90 de ani care in loc de scoala a mers cu vacile pe camp cand era mic nu face niciodata dezacorduri gramaticale, in vreme ce tanarul orasean proaspat masterand nu stie nici sa vorbeasca, nici sa scrie corect.)

 Pana acum, exceptand partea cu bataia stradala, nimic anormal, e dreptul ei sa isi mutileze corpul cum doreste, iar aparitiile in reviste pentru barbati si dansul la bara sunt o meserie ca oricare alta, nu iti pun neaparat acea eticheta cu nume urat daca esti o persoana decenta si civilizata.Cunostintele avansate de limba si literatura romana nu sunt necesare cand ai ales cariera de vedeta Playboy, acolo trebuie sa arati bine, nu sa vorbesti. Insa acea domnisorica are pretentii de literat si a publicat acum cateva zile un text in care critica si comenteaza proza si talentul oratoric ale unor personaje numite Cristian Tudor Popescu, Andrei Plesu, Ion Cristoiu, Mircea Cartarescu, etc.Acuma, nu sunt eu mare fan al acestor domni, ba vreo doi dintre ei chiar  imi displac si ca oameni, nu doar ca publicisti si scriitori. Dar insa totusi (sic!). Atat de rau a ajuns tara asta incat , sa ii spunem pe nume, o pitzipoanca agramata si caraghioasa isi permite sa critice textele unor oameni care chiar au cateva biblioteci citite la activ, cateva tone de topuri de hartie scrise si cateva kilograme de materie cenusie de calibru greu? Si mai rau de atat, textul in care ea face asta este lasat sa apara pe o platforma publica ce se auto-intituleaza blog de cultura? Se pare ca voiam sa intru in sufrageria casei intr-o dunga si de fapt am nimerit in latrina.

Tot din seria "scuze, am uitat sa calc pe muchie", avem noua boala virala romaneasca numita isteria salvarii patrupedelor latratoare din perimetrul Capitalei. Vineri, ora de varf, Piata Victoriei. Protest cu pancarde si urlete si un VCT aflat intr-o forma de zile mari. Se cere dreptul la viata libera si neingradita de custi pentru bietul catelus maidanez care nu e iubit de nimeni, este ostracizat si marginalizat si nimeni nu vrea sa ii reprezinte interesele. Din nou, pana aici nimic anormal. Nici cu maidanezii care ma agreseaza seara de seara pe strazile Bucurestiului nu sunt chiar de acord, insa nici cu o irodiada a cainilor facuta fara discernamant, dar despre asta am scris in alta postare asa ca nu reiau subiectul. Protestatarele (90% din "salvatori" sunt desigur doamne trecute binisor de a doua tinerete) si-au adus cu ele si cateii, pentru a demonstra dragostea lor pentru cel mai bun prieten al omului. Si vedem catei unul si unul, teckeli, pekinezi, terrieri, setteri, ba chiar si vreo doi buldogi...Stop-cadru.Rewind.Cum, nici un maidanez? Pai parca voiam sa dovedim cat de mult iubim noi maidanezii si ceream ca ei sa fie adoptati. Ah, ne cerem scuze, am uitat sa va spunem ca nu noi ii adoptam, nuuuu, noi suntem membre ale Asociatiei Chinologice si stim sa salvam caini doar pe forumuri, mergem la concursuri, suntem crescatori, cum sa adoptam maidanezi? Vorbeam asa, la modul general. Da, normal, sigur ca ii iubim. Dar noi nu vom adopta niciodata unul. 

Pai bine femeile lui Dumnezeu, intreb si eu ca proasta acuma, atunci pentru ce naiba strigati acolo ca istericele daca nici macar voi nu vreti sa luati acasa o cotarla obisnuita? Daca nici voi, care atata de mult ii iubiti, nu ii adoptati, cum va inchipuiti voi ca ii vrea altul? Si daca nimeni nu ii vrea, care este rostul cheltuirii de bani publici ani de zile pentru intretinerea unui caine care nu va fi niciodata adoptat, cand de banii aia poate are nevoie un spital de copii, sau un azil de batrani, sau o scoala? Si nici in strada nu au ce cauta, este penibil sa spunem ca avem o tara civilizata cand noua noaptea ne e teama sa iesim din casa pentru ca ne rupe in bucati haita de caini de la coltul blocului. Macar daca ne-ar fi teama ca ne da unul in cap, ar mai avea o logica.Eu chiar am ajuns sa imi doresc sa fie "pretenarii" de cartier noaptea pe-afara. Daca sunt ei, macar stau fiarele cu blana ascunse si pot trece in siguranta pe alee. Nu de alta, dar fiarele bipede nu m-au atacat niciodata, iar fluieraturile lor nu se lasa cu injectii in burta si copci, eventual operatii estetice sau intalniri familiale unde hit-ul zilei este "Deschide gropare mormantul", in cazuri extreme. E clar, credeam ca sunt pe terasa casei intr-o dunga si de fapt am ajuns in spalatorie.Aia de bani. 

Exemplele pot continua, insa astea sunt cele doua "anomalii" care mi-au zgariat mai mult decat altele neuronii in saptamana care tocmai s-a incheiat.

Traim intr-o tara tesseract.Nimic nu este ceea ce pare a fi si nimic nu este acolo unde trebuie sa fie.Si nic nu va fi niciodata, atata vreme cat promovam non-valoarea, ipocrizia, pragmatismul, prostia, incultura, analfabetismul, mizeria, hotia, lenea, "je m'en fich"-ismul care atata de mult caracterizeaza romanii.

P.S.Am uitat a 3-a anomalie generatoare de zgarieturi pe creier: in decurs de cateva zile, o gasca de hackerasi romani a facut "redesign" pentru site-urile unor publicatii straine, in scopul atentionarii respectivelor natiuni ca sunt obligate sa ne respecte, asa cum si noi le respectam. Excelenta initiativa, nimic de zis, nota 10 pustimii romane care da clasa it-istilor Europei. Totusi...nu este usor penibil ca un manifest pentru valoarea romaneasca sa contina greseli GRAVE de gramatica? N-o sti frantuzu (sic!) romana, dar translatorul roman aclimatizat in Franta sigur stie. Si ii roseste obrazul de rusine ca un text care vorbeste despre respectul pentru Romania contine o greseala pe care nimeni nu are voie sa o mai faca in scris incepand cu clasa a 2-a primara, cand se invata scopul si folosirea corecta a cratimei. Asta face parte din categoria "iarta-ma mamica, fiin'ca n-am putut manca supica", credeam ca sunt in bucatarie dar de fapt am ajuns in debaraua scolii romanesti.

"(...) iar voi va ve-ti culege roadele (...)"