Erata

Scrijelit  marți, 14 octombrie 2008

Iata ca a trecut vara...si eu nu am ajuns in Vama Veche. Ii promisesem ca acesta va fi un blog despre si cu ea, insa mi-a fost teama sa o vizitez. Vama amintirilor mele nu are nimic de-a face cu pitzipoanca vopsita si plina de fitze pe care au invadat-o toate non-valorile autohtone. M-au intrebat multi de ce. De ce ma leg de ceva ce nu mai exista. Incorect, stimabililor. Exista. In mine, in prietenii mei, in toti cei alaturi de care am ras, am cantat si am privit rasaritul, toti cei care m-au intristat sau m-au facut sa zambesc de-a lungul anilor pe plaja din Vama Veche. Precum spuneam intr-un post ceva mai vechi, Vama Veche este o stare de spirit, nu un loc. Iar starea de spirit continua sa existe si pentru asta va multumesc, prieteni ai mei de aici sau de (tare) departe. Multumesc Ada, Iulian, Gaza, Stalp, Simona, Catalin, Alexandra, Iulia, Ana, Alina, Paul, Gabi, Mihai, Alex, Vlad, Ovidiu, Soni, Silviu, Geo, Carmen, Laura, John, Marius, Eli, Zdrontzi, Emeric, Radu, George si multi altii. Voi sunteti Vama mea.