Izvorul

A fost o data un taietor de lemne. Traia la marginea padurii, prieten cu florile, cu pasarile si cu vantul, ii spunea buna dimineata soarelui si noapte buna lunii si fiecare zi din viata lui era asemeni altor mii de zile. Oamenii il ocolau, pentru ca nu stiau sa vada dincolo de infatisarea lui salbatica si aproape nimeni nu zarise inca flacara ce ardea in sufletul lui, iar cei care o zarisera incercasera mereu sa o stinga, de teama ca nu cumva caldura ei sa ii mistuie. Singur, insa mereu increzator in steaua lui, taietorul de lemne vis ala clipa in care o zana buna va iesi din apele intunecate ale codrului, il va lua de mana si il va invata sa creada, sa iubeasca, sa vada din nou culorile, stelele, fluturii. Intr-o dimineata cu lumina de miere si cu frunze de arama, taietorul de lemne a pornit prin codru, mai trist si mai singur ca niciodata. Simtea cum toamna curge prin inima sa, cum fiecare vis, fiecare gand se preface in ploaie intunecata si cum prin sange incep sa se auda zvonuri de ninsoare. Mergea, neatent la lucrurile din jur, pana cand,tarziu inspre amiaza, s-a oprit, cu urechea atenta. Undeva, in padurea tacuta pe care o stia de atata amar de ani, se auzea susur de izvor. A ridicat mirat privirea, a cautat, a incercat sa isi aminteasca daca nu cumva vreun colt al intunecimii ii ramasese pana atunci nestiut. Insa in padurea lui nu erau izvoare, doar apa ploilor nastea, din timp in timp, paraie care dispareau inainte ca el sa poata sa le prinda sclipirea vesela. A pornit taietorul catre locul de unde credea ca aude izvorul si a mers, a tot mers, a dezgolit toate luminisurile si a inftalnit ochi blanzi de caprior si mustati tepoase de arici, unduiri de sarpe si batai speriate de aripi, insa izvorul nu era nicaieri. A continuat sa mearga, pana cand, spre seara, cand soarele isi lua ramas bun de la lume, a intalnit in calea lui o fiinta despre care a crezut, la inceput, ca este zana din povestea mult asteptata. Cu ochi albastri si adanci ca matasea noptii, cu par in care lumina verii se impletea cu rugina toamnei, il privea tematoare, fara cuvant, rugandu-l, cu ochii, sa nu ii faca rau. I-a vorbit, a intrebat-o de unde-i si cine si cum s-a ratacit in codru, iar ea i-a raspuns ca, trezindu-se dimineata in casuta pe care o avea la celalalt capat al padurii, a auzit susur de izovr si a plecat in cautare. Taietorul de lemne s-a bucurat auzind acestea, a inteles ca izvorul chiar exista si ca, poate zana buna a hotarat ca e timpul ca padurea sa iasa din amortire, sa se imbrace in flori si iarba molateca. Au ramas peste noapte in locul in care se intalnisera si au tacut amandoi, privind stelele si ascutandu-si bataile inimii, intrebandu-se poate cum ar fi daca o mana ar atinge alta mana, daca buzele tacute s-ar uni, daca ochii ar intalni flacara din alti ochi. Taietorul de lemne a ramas de veghe intreaga noapte, in timp ce frumoasa dormea cu fruntea sprijinita pe bratul sau. Dimineata, cand ea a deschis ochii, in inima lui a coborat soarele, fiindca, dupa multi ani, a privit un zambet cald, nascut doar pentru el. Au vrut sa plece din nou in cautarea izvorului, insa susurul nu se mai auzea. Nedumeriti, au stat clipe lungi in asteptare, gandindu-se ca poate au intrat prea mult in negura padurii, au cautat in ca o vreme, apoi au hotarat ca e mai bine sa ramana pe loc si sa astepte ca izvorul sa dea din nou glas. Zilele treceau, se apropia iarna, deci taietorul de lemne si-a amintit care ii este meseria si, cu maini maiestre, a ridicat o casa. de atunci, au trecut 8 anotimpuri, taietorul de lemne si frumoasa lui sunt tot acolo si, in fiecare zi, asteapta sa auda susurul izvorului, fara sa stie ca, in acea dimineata de toamna, nu auzise fiecare decat cantecul celeilalte inimi, care ii chema spre marea calatorie a vietii si dragostei. Si chiar daca uneori ploaia mai cade peste ei, chiar daca vantul le mai smulge cate o radacina, chiar daca uita drumul catre casa, undeva adanc in sufletele lor este izvorul, care incepe sa susure soptit, amintindu-le ca, dincolo de negura, dincolo de teama, dincolo de intrebari si dincolo de drumuri ce par a nu mai avea iesire, exista dragostea care arde, flacara vie in sufletele lor, vegheata de glasul tainic ce i-a adus impreuna.

vama privita de sus

Te-ai gandit vreodata cum este Vama ta?... Hai sa ne gandim impreuna. Vama mea are, in primul rand, 4 prieteni. Cam zanateci si cam visatori, au crezut ca pot schimba lumea intr-o vara si au rezistat eroic masinilor, manelelor, Stufstock-ului. Pentru ei, diminetile aveau gust si lumina de miere calda abia culeasa din palatele reginei albinelor, iar noptile cresteau in sufletele lor cu stele si dragoste. Alaturi de ei sta o barca ce pluteste mereu spre rasaritul soarelui si, chiar daca vaslele ii sunt infrigurate si timide, e cea mai frumoasa corabie din lume, fiindca ea a purtat, intr-o dimineata, cel mai curat suflet de copil pe care marea l-a cunoscut. Mai are si munti Vama mea, munti cu cetati ascunse si cu izvoare fermecate, cu stele cazatoare si cascade si cu focuri aprinse sa lumineze toate noptile tristetilor citadine. Intr-un colt al Vamii mele, stau trei chitari. Una din ele stie sa cante doar pentru prieteni, cu glas inalt si adanc, alta doar pentru iubire, cu o lacrima ascunsa printre strune si a treia, ultima in timp insa prima in memoria inimii, are glas soptit si canta doar stelelor si noptii...si poate tie, daca stii sa iti pleci spre ea urechea sufletului. In nordul Vamii mele, printre gheturile aducerilor aminte, stau umbrele celor care si-au purtat pasii, o clipa sau mai mult, pe acelasi drum pe care pasii mei il urmeaza cu incapatanare de atatia ani. Iar la rasaritul Vamii mele locuieste pasarea cu aripi de fum despre care se tace versuri si se canta in cuvinte, care, altfel decat restul pasarilor, a venit catre mine toamna, cu plutiri de frunze si seri in care toate stelele lumii ardeau in gand si in inima.
Alaturi de un curcubeu, de o poveste despre oameni si iubire, o poveste doar despre oameni spusa cu glasul unui om pe care viata l-a ingenunchiat dar nu l-a invins, o poveste despre joc si joaca si despre cum sa ramai frumos in amintire, o poveste despre copilarie, adolescenta si, mai de curand, despre cum incepi sa devii om mare, o poveste despre prieteni si o poveste despre necuvinte, aceasta este Vama mea. Iar Vama mea nu poate fi zarita decat de sus si vietuieste pe o muchie a lumii pe care putini au curajul sa mearga pana la capat.


P.S:Va multumesc, tuturor celor ce va recunoasteti aici, pentru ca existati :)

despre demoni si alte animale

Spunea cineva intr-o seara ca masina timpului poate deveni reala, daca avem putina imaginatie. Un plic in care ziare dorm alaturi de poze, pe care un copil, aflat acum in zodia laptelui, il va deschide peste ani, un e-mail primit de la cineva care a plecat putin sa cunoasca ingerii...sau chiar noi. Cautam mereu sensuri ascunse, pornim pe carari luminoase pentru a ne intoarce la jumatatea drumului, pentru ca brusc ne-a cuprins teama ca in fata noastra am putea gasi si intuneric. Si, de cele mai multe ori, ajungem la capat fara a fi lasat nimic in urma. Pentru noi, timpul se opreste acolo si atunci. Intreaga noastra viata e bantuita de fantome si de umbre. Le crestem in suflet si le hranim cu visurile noastre si apoi, cand ne copleseste cucuvaitul lor ne revoltam si cerem socoteala universului. Prea adanciti in educarea demonilor, uitam sa ne ascultam pe noi insine, uitam sa daruim un strop din lumina noastra celor din jur, pentru a ne castiga locul in masina timpului. Complicam mereu totul si spunem ca asa sunt oamenii, uitand ca om este doar un cuvant, asemeni cuvintelor iarba, piatra, izvor. Starea de a fi om este comparabila cu starea de a fi vultur, stea sau rama. Exista, in vocabularul nostru uman, o multitudine de asocieri zoologice care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Poti sa spui despre un om ca este porc. Poti la fel de bine sa spui despre porci ca sunt ca oamenii. Diferenta e ca porcul nu se supara daca ii spui "omule". Asta e unica diferenta dintre noi si ei. In rest, nu avem de unde sti daca porcii au idealuri, vise, depresii sau bucurii. Sigur insa isi castiga locul in masina timpului, prin ofranda carnatilor, raciturilor si slaninii. Morala: trecutul e acolo undeva, departe in urma noastra. Daca am facut sau nu ceva bun, nu mai conteaza, pentru ca oricum nu mai putem schimba nimic. Singurii care pot calatori in trecutul nostru sunt cei care isi vor aminti de noi. Lor le datoram un zambet, o raza de soare, o clipa sau o eternitate de iubire.

Cantecul bufonului

"Piesa-i gata, trag oblonul..hei, ce ploaie e afara..."

fara cuvinte

Tacerea unei pietre doare mai mult decat tacerea unui om. Iar cand piatra ascunde povesti care incep cu "a fost odata...", tacerea ei ploua peste ganduri si isca furtuni. Pentru toti cei care au plecat, pentru toti cei pe care i-am iubit, pentru toate urmele de pasi din sufletele noastre: drum bun. Cuvintele se pleaca inaintea voastra si va roaga sa le iertati neputinta de a vorbi despre voi.



"De intors in Timp as vrea, dar nu e nici o graba, pentru ca ne vom intalni Dincolo, dupa ce terminam cu viata asta." Florian Pittis



"Cred (...) că există contracte morale în lume şi acestea trebuie respectate. Cred că există prietenie şi că ea costă sufleteşte,aşa cum numai iubirea care costă sufleteşte are forţă şi viaţă.Cred cu tot sufletul că Dumnezeu există şi că veghează asupra noastră şi cred că veghea lui asupra artiştilor este una specială." Adrian Pintea



"Sa nu fii nedrept, injust, partinitor. Teme-te de asta." Jeana Gheorghiu




"Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa." Stefan Iordache




"Unele melodii se nasc in cinci minute, am cantece la care lucrez de ani de zile.(...)Traiesc pentru muzica, dar nu din muzica." Emilian Onciu

Emilian Onciu, O lumina sa ai



"Iubesc toti oamenii, nu ma agat de unul singur, iubesc si pietrele, si florile, si cerul albastru, si soarele. Si arat asta, nu ma sfiesc." Anca Parghel

Anca Parghel - Smile


Anca Parghel - Pasarea maiastra





"Armonia pentru mine este puterea de a merge mai departe si de a nu renunta. Atunci cand simt ca in balanta inclina mai mult disperarea decat speranta imi revin prin muzica, prin apropierea oamenilor care imi sunt dragi." - Tatiana Stepa


Tatiana Stepa - Si-am sa-mi fac o doina (fragment)




MILE CARPENISAN
"Sa nu te opresti niciodata din drum, cand te opresti inseamna ca ti-ai terminat misiunea."

dimineti de curtea veche

Aici timpul s-a oprit. Orasul treapada si pufneste in jur, cu praf si masini si "...evenimentul, ziarul ziarul, libertatea, numai la trei mii...", dar pe ulitele (nu strazile!) din Cetatea Veche a lui Bucur pietrele clipesc somnoroase a buna dimineata, cu suras de vrabii. Un catel ma priveste ca pe o aratare din alta lume..ce naiba caut acolo la asa ora criminala...oare ar intelege daca i-as povesti cum e sa te plimbi pe Lipscani la ora 6 dimineata, dupa o noapte de amintiri si multa muzica buna in Club A? Totusi, parca oarece gospodarie nu ar strica acestei bucati de istorie a Bucurestilor. Casele sunt batrane, isi reazama oasele bolnave pe asfalt si pe stinghii de lemn..nici ele prea sprintare. Zidurile plang sub povara jignitoare a graff-urilor si tag-urilor. Iar daca vrei cumva sa te opresti si sa bei o cafea visand la boierii din cele vremi, nu prea ai unde poposi...caci moarte sunt cafenelele si chelnerii joviali contemporani cu Mitica si ale lui madame nu te imbie fluturand un servet impecabil...pentru care, intre noi fie zis, nu se folosea nici o minune a tehnicii moderne ci sfanta apa si cuviosul sapun de casa cu adieri de busuioc. E soare pe cer si albastru, insa Curtea Veche a Bucurestilor isi plange apusul si doarme cuminte, visand la ziua cand va fi din nou printesa. Noapte buna...